Taina mea...

- Ritmul invinge intotdeauna forta -

 

   Sunt Alexandru  bucatar si artist, am ales sa va stau la dispozitie pentru a va gati.
Experienta mea in  ale bucatariei a inceput in anul 2003 cand am intrat prima data intr-o pizzeria dintr-o "intamplare" oferindu-mi-se un job student fiind.


 Dragostea pentru bucatarit o am ca si dar de la mama mea, care gatea extraordinar si de la care pot spune ca am furat o sumedenie de secrete pe care mai apoi le-am folosit in bucatariile in care am avut sansa sa ajung si nu sunt putine.


  In 2005 m-am alaturat echipei Hotelului Coroana de Aur , un superb hotel de pe meleagurile bistritene, unde printre mentori l-am avut chiar pe fondatorul hotelului Alexandru Misiuga, singurul baron al casei Dracula…nu stiati ca exista asa ceva e bine exista Hotelul Coroana de Aur  impreuna cu Hotel Castel Dracula din pasul Tihuta sunt obiective cultural turistice construite pe baza romanului lui Bram Stoker – Dracula, fiind amplasate si denumite exact in locul in care sunt mentionate in roman. Hotelul Coroana de Aur era  un han in drumul spre

Castelul Dracula din pasul Tihuta, la care personajul principal al romanului Johnathan Harker a poposit.

De aici dupa o perioada frumoasa intr-o echipa care stia sa imbine munca cu buna dispozitie si distractia am plecat spre tari straine, intr-un contract cu Royal Caribbean International companie de croaziera fiind acceptat in cel mai mare restaurant al vasului Voyager of the Seas.
 

A urmat o colaborare in Marea Britanie cu restaurantul  The Birch at Woburn, un restaurant tipic englezesc cu o bucatarie si un meniu dinamic si adaptat mereu sezonului si diferitelor evenimente specifice tari.
   Decizia de a-mi schimba modul in care gatesc si manac a venit pe fondul unei crize personale profunde in care am reconsiderat toata viata mea si felul in care am dus-o pana atunci si s-a intamplat in anul 2008. De atunci gatesc si sunt Bucatarul Vegetarian ;) .

 

A fost momentul in care am legat hrana si modul pregatirii ei de constitutia mea, de tipologia si personalitatea mea astfel incat sa fie optima pentru cine sunt. Pentru aceasta am patruns in profunzimile Ayurvedei a bucatariei si modului de viata isihast si mai apoi in bucataria cruda. Au fost pasi facuti in timp si schimbari care s-au succedat pe masura dobandirii unei cunoasteri tot mai profunde a ingredientelor si a naturii lor.
M-am hotarat sa studiez Euritmia si acesta a fost momentul in care am ajuns in Bucuresti, moment in care am patruns in echipa celor de la Casa Satya
, o colaborare mai scurta si amicala cu fetele de la Casa Rawz si iata acum pregatit sa vin la voi acasa.
Pot sa va spun ca printre cei care au fost serviti fiecare dintre clientii mei fiind oameni extraordinari , unii devenindu-mi in timp prieteni, s-au numarat si personalitati ale vieti politice vro 2-3 ministrii si senatori , niscvai artisti si oameni de televiziune, Andrea Raicu, Andi Moisescu, Laurtentiu Cazan, Horia Turcanu, Mihaela Tatu, baietii de la Voltaj si mai sunt.
 

 Una din sansele si  realizarile de care sunt foarte multumit si care m-a uns pe suflet cel mai mult a fost faptul ca intr-o colaborare cu cei de la Happy Dreams Events am ajuns sa fiu bucatarul unor artisti foarte dragi mie Deva Premal si Miten, pentru a caror echipa am gatit in perioada concertului lor de la Bucuresti.

 

Acum ma gasiti in special la Lovegan unde sunt cofondator si partener, conducand bucataria acestui loc drag mie.

 

Dragilor in lini mari asta sunt, daca vreti sa va gatesc va stau la dispozitie.